Patrimoniu natural
Zona în care este situată localitatea Groșii Țibleșului este înzestrată cu un cadru natural aparte, de o frumusețe aparte, datorată munților și întinselor păduri de foioase și brad, pământurilor roditoare și izvoarelor cu ape limpezi care le pot oferi locuitorilor și turișilor un spațiu numai bun pentru excursii, drumeții etc.
Pestera Ponorul Jitelor
Peștera Ponorul Jitelor este un obiectiv turistic natural, situat la altitudinea de 750 de metri, care se află pe teritoriul comunei Groşii Ţibleşului şi este cea mai lungă peşteră în gresii din România (1.050 metri)…
Imagine din rezervaţie
Rezervația naturală Arcer-Ţibleţ Bran-se situează pe teritoriul administrativ al comunei Groţii Ţibleşului, are o suprafaţă de 150 de hectare, iar rezervaţia cuprinde partea Munţilor Ţibleş, care înconjoară vârfurile Arcer (1.835 metri) şi Ţibleş (1.839 metri).
Vârful Arcer, Vârful Ţibleş şi Vârful Bran
Munţii Ţibleţului fac parte dintr-un lanţ muntos de origine vulcanică, lanţ care, începând cu Munţii Oaşului, se tot înalţă până la Munţii Ţibleşului, care ajung la altitudinea de peste 1.800 de metri. Vârful cel mai…
Copyright © Primaria Groşii Ţibleşului